Drumul vinului prin Dobrogea
Traseul tău prin podgoriile dobrogene poate începe la Măcin, adică în Parcul Natural Munții Măcinului. Dacă ai răgazul necesar, pe lângă o degustare de vinuri, încearcă o plimbare ecvestră sau chiar o drumeție pe unul din traseele celor mai joși munți din România.
În acest drum al vinului, ai ocazia să guști soiuri produse în podgoriile Sarica-Niculițel și Murfatlar, ultima fiind vestită pentru vinurile dulci sau demi-dulci - rezultat al însoririi generoase pe tot parcursul anului.
Pentru că te afli pe un teritoriu pe care urmele colonizării grecești și romane de dinaintea sau din era noastră sunt încă vizibile, ai putea include și opriri la câteva din cele mai renumite cetăți antice din Dobrgogea.
De asemenea, cultura turcească se face simțită la tot pasul aici, de la toponimia unor localități, la preparate culinare sau la obiective turistice. Așa că, pentru a întregi atmosfera, îți sugerăm să verifici dacă geamia din Babadag e deschisă pentru vizitare.
Pentru temerari, drumul vinului Dobrogean poate fi parcurs cu încredere și cu bicicleta au cu autorulota, mai ales în sezonul cald.
Recomandarea autorului
Tipuri de drum
Locații pe traseu unde poți servi masa
Crama MurfatlarStart
Destinație
Itinerar
Măcin - Somova - Tulcea - Babadag - Enisala (opțional) - Istria (opțional) - Constanța - Murfatlar - Cernavodă
Desigur, drumul poate fi parcurs și invers, dinspre Cernavodă spre Măcin.
Notă
Transport public
În orașele Brăila sau Cernavodă (capetele de traseu) poți ajunge și cu trenul sau cu microbuze.Cum ajungem
Dinspre București, pe A2 până la Slobozia, apoi pe DN2A până la Hârșova + DN 22 A + DN 22D până la Măcin.
În sens invers, sepote porni de la Cernavodă.
Coordonate
Statistici
- 13 Puncte de interes
- 13 Puncte de interes
Întrebări & răspunsuri
Ai întrebări cu privire la acest conținut?
Recenzii
Fii primul care să recenzeze și să-i ajute pe alții
Fotografii din comunitate