Cele mai frumoase stațiuni de schi și recomandări pentru vacanța de iarnă
Hai la schi în România!

Cu aproape 200 de pârtii de schi concentrate în câteva stațiuni montane, cu puține domenii schiabile adevărate, România crește în aprecierile turiștilor la capitolul vacanțe de schi reușite. Totuși, România este considerată printre cele mai subapreciate destinații de schi din Europa. Peisajele superbe care se deschid în vârful pârtiilor, posibilitatea de conexiune cu natura chiar și în mijlocul aglomerației de pe pârtie, prețurile rezonabile comparativ cu alte destinații de schi (în special Franța sau Austria) sau posibilitatea de a combina o zi la schi cu una de vizitare a împrejurimilor sunt printre principalele atuuri ale zonelor de schi din țară.
Schiatul în România - trecut și prezent
Principalul motiv pentru care Poiana Brașov sau stațiunile de pe Valea Prahovei - Sinaia și Predeal cu precădere - sunt listate permanent în topul celor mai bine dezvoltate domenii schiabile din țară, cu cele mai bune pârtii din România la capitolul infrastructură și servicii, este tradiția acestui sport în aceste zone de schi. Aceleași stațiuni montane concentrează cel mai mare flux turistic în sezonul de schi.
Tradiția schiatului în România s-a dezvoltat aproape concomitent cu cea europeană. Acest sport a fost adus în Transilvania după introducerea lui în Apli, la final de secol XIX. Tot atunci au apărut și primele idei de popularizare a schiului din două direcții: „Clubul Alpin Ardelean” (înființat în 1873, Brașov), respectiv „Societatea carpatină transilvăneană a turiștilor” (S.K.V., 1880, Sibiu).
Dezvoltarea schiatului într-un cadru organizat, separat de aceste asociații de simpli pasionați ai sporturilor de iarnă, a dus la înființarea Asociației Brașovene de Schi (1905). Treptat, practicarea schiatului în România s-a perfecționat și popularizat simultan cu alte state europene, beneficiind și de susținerea membrilor Familiei Regale Române, schiori practicanți. Încurajarea schiatului sportiv a luat amploare în Brașov și Râșnov (concomitent cu organizarea stațiunii Poiana Brașov), pe de o parte, și în stațiunile montane de pe Valea Prahovei, Sinaia și Predeal, pe de alta. Apropierea de reședința regală de iarnă, precum și amplasarea geografică a stațiunilor au favorizat acest parcurs.
Foto: Arhivele Naționale ale României, CC BY-SA, Flickr
Odată cu popularizarea schiatului, s-au investit fonduri în crearea de pârtii, spații competiționale (trambuline pentru sărituri cu schiurile) și construirea de cabane de schi sau în organizarea de concursuri. Primele concursuri de schi s-au desfășurat în Predeal, apoi în Poiana Brașov. Primele cabane pentru schiori au fost Höhenheim din Poiana Brașov (azi Hotel Ruia), respectiv cabana Prejba din munții Lotrului, ambele construite de SKV.
Video: Hotel Ruia
Zone cu pârtii de schi. Cele mai frumoase domenii schiabile din țară
Schiatul a fost și a rămas un sport relativ scump, astfel că s-a dezvoltat de la început în mai multe direcții, în funcție de practicanți. Schiatul de plăcere revenea familiilor înstărite. Schiatul competițional, alpin și profesionist era practicat de cabanieri (obligatoriu), de militari sau de schiorii extrem de pasionați. Aceștia din urmă erau și cei mai buni schiori la începutul secolului al XX-lea. În timp, lecțiile de schi și accesul pe pârtiile din România a devenit accesibil unei categorii mai largi de turiști, din mai multe zone din țară.
Infrastrucutura de schi și snowboard din țară nu e la fel de dezvoltată ca în alte tări europene, dar este, în general, considerată a fi una în dezvoltare, sigură, cu servicii și prețuri acceptabile. În plus, zonele cu pârtii de schi din România sunt pline în sezon, mai ales în weekenduri și în vacanțele școlare de iarnă. Sezonul de schi ține, în mod regulat patru luni (decembrie-martie), deși chiar și în luna mai se pot găsi văi perfecte (Mălăiești, Bâlea Lac) pentru practicarea de schi freeride sau schi alpin.
Pârtiile de schi din România sunt, în marea lor majoritate de un nivel mediu sau începător. Domeniile schiabile generoase au obligatoriu cel puțin o pârtie de dificultate mare, chiar dacă nu pe atât de lungă pe cât și-ar dori-o schiorii.
Ținând cont de preferințele românilor, dar și după modelul stațiunilor de schi occidentale, stațiunile cu facilități de schi se prezintă ca mici ski park-uri, complexe de servicii, în care turiștii găsesc absolut tot ce au nevoie pentru a petrece o zi întreagă pe pârtie, fără a se deplasa la locul de cazare. Astfel, cea mai mare parte dintre pârtii oferă instalații de teleschi (inclusiv benzi pentru începători), telecabină sau chiar telegondolă, și toate dispun și de tunuri de zăpadă, pentru a prelungi distracția în iernile cu puține precipitații. Nu lipsesc centrele de închiriere echipament sau pensiunile din apropierea pârtiilor.
Detalii care pot face diferența în alegerea zonei de schi ar fi nocturna, prezența unei școli/ unor cursuri de schi pentru începător la baza pârtiei sau apres ski-urile. În general, cele mai turistice pârtii sunt și cele mai moderne și cu mai multe facilități.
O altă diferență o fac stațiunile montane all-season. Poiana Brașov sau Rânca, de exemplu, sunt extrem de aglomerate în sezonul de schi, și foarte degajate restul anului. Stațiunile din care pleacă numeroase trasee montane populare - Păltiniș, Borșa, Durău sau cele de pe Valea Prahovei - se bucură de turiști tot timpul anului. Pe de altă parte, stațiunile montane balneoclimaterice cu izvoare minerale din spațiul intramontan, oferă o categorie aparte de servicii în perioada primăvară-toamnă, incluzând cure cu ape, cure de relaxare sau oferte wellness.
Cu scopul de a menținere o perioadă cât mai îndelungată turistului într-o zonă turistică, multe oferte de vacanță la schi în România s-au diversificat. Atât turiștii români, cât și cei străini preferă adesea pachetele de oferete de schi & aventură, cu facilități de cazare convenabile, cu pachete sau propuneri de vizitare obiective turistice, mese tradiționale, și servicii spa.
Schi de tură în România? Da, vă rog!
Video: TheBikePoint Romania